Povestea Artei

duminică, 1 iunie 2014

Antichitatea – Partea a 3-a - Arta Persana

Antichitatea – Partea a 3-a - Arta Persana

Povestea incepe in mileniul V i.Hr cand in Persia au aparut primele asezari omenesti.
Persia este cuprinsa intre fluviile Tigru si Indus; Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian si este Iranul de azi.
Arta Persana este in mare parte imprumutata fapt datorat multiplelor cuceriri de catre alte popoare.
Mai ales spre sfarsitul mileniului IV i.Hr. cand s-au inregistrat miscari masive ale popoarelor nomade ce se indreptau spre bogatele campii mesopotamiene.
Poporul Persan dadea artei o importanta secundara, fiind un popor razboinic. Astfel s-au rezumat la a dezvolta doar arhitectura si sculptura care erau direct indreptate spre armata, razboi, administratie si regalitate.
Armata si administratia fiind principalii „stalpi” ai fortei si pregistigiului Imperiului Persan.



Erau foarte bine organizati din punct de vedere administrativ, tara fiind impartita in regiuni, fiecare regiune avand cate un administrator, acesta fiind direct supus regelui. Forma de organizare a Imperiului Persan era asemanatoare cu ierarhizarea Imperiului Roman.
Forta armata a regalitatii era cavaleria, regele insusi fiind cel care isi conducea armata in lupte.
Nu au construit temple, considerand ca totul apartine deja zeilor, astfel nemaifiind nevoie de lacasuri de cult, mormintele erau simple, deloc monumentale, sapate in stanca.
Venerau zeitatile prin altare mici unde se intretinea un foc sacru si unde se faceau sacrificii.
Marduk, zeul creatiei, unl dintre zeii venerati de persi era si el imprumutat de la babilonieni  ca si o mare parte din cultura lor.
Palatele regale erau in schimb impresionante ca marime, foarte bine puse la punct atat ca rezistenta cat si ca aparare. Poporului persan ii este atribuita si prima constructie de lemn invelit in placi de metal.
Evolutia arhitecturii persane a dus construirea palatelor pe esplanade inalte de 6 – 15 metri, 500 de metri lungime si latime de 300 de mentri. Astfel palatele devin din ce in ce mai colosale, neegalandu-le pe cele ale egiptenilor. Un exemplu este Palatul lui Darius din Persepolis.



Foloseau arhitectura babiloniana cu curti interioare si coridoare lungi in exterior unde paza era asigurata de soldatii garzii imperiale. Partea principala a cladirii era sala tronului, patrata, al carei plafon din lemn de cedru era sustinut de coloane zvelte si canelate – canelura, sant ingust pe suprafata unei coloane sau a unui pilastru. Inalte de pana la 20 de metri si cu un diametru de 1.6 metri. Rolul coloanei deosebea arhitectura persana de cea asiriana, din care s-au inspirat.
In arhitectura asiriana era doar un element arhitectural decorativ pe cand in arhitectura persana era un element functional, de sustinere a plafonului. Originale in arhitectura persana sunt capitelurile zoomorfe.



Persanii s-au manifestat si in sculptura prin reliefuri si ronde-bosse – statui, avand ca principal motiv taurul inaripat imprumutat tot de la mesopotamieni.



in orase precum Susa, Ekbatana si Persepolis au fost construite palate somptuoase cu sali vaste si scari de onoare – scari regale – prevazute cu statui si reliefuri alcatuite din placi de ceramica glazurata, viu colorate.
Dupa cucerirea persiei de catre Alexandru Macedon incep sa apara in arhitectura elemente de arta greceasca.
Dupa cucerirea de catre arabi in 635 i.Hr. care a avut un impact puternic asupra artei si arhitecturii adopta tipurile si formele artei islamice. Apar moschei si mederese – institut de invatamant superior, specific musulman, cu minarete – turn inalt alipit unei moschei amenajat in partea superioara cu un foisor sau balcon de unde preotii musulmani cheama credinciosii la rugaciune si cupole stralucitoare cu arabescuri – ornament specific decoratiei musulmane, motiv ornamental nelipsit.



Pe langa ceramica zmaltuita incepe sa fie folosita pentru decorarea peretilor si fresca, care sufera o puternica influenta bizantina in secolele XII – XIII d.Hr. dupa ce persia este cucerita de Selgiucizi, tot atunci si miniatura cunoaste o dezvoltare infloritoare.
Arta Persana atinge apogeul dupa inscaunarea dinastiei Timurizilor in orase precum Shiraz, Herat, Tebriz si Ispahan.
In timpul Dinastiei Safavizilor, sec XVI – XVII d.Hr., miniatura persana devine foarte rafinata si este preluata de indieni si de miniaturisti otomani.

Si nu se intampla decat de la sfarsitul secolului al XVIII d.Hr. ca arta persana sa fie „contaminata”, imbogatita cu influente ale artei europene.

Articolul urmator: Antichitatea – Partea a patra „Arta Greaca”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu