Antichitatea – Partea a 3-a - Arta Persana
Povestea incepe in mileniul V i.Hr cand in Persia au aparut
primele asezari omenesti.
Persia este cuprinsa intre fluviile Tigru si Indus; Marea
Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian si este Iranul de azi.
Arta Persana este in mare parte imprumutata fapt datorat
multiplelor cuceriri de catre alte popoare.
Mai ales spre sfarsitul mileniului IV i.Hr. cand s-au
inregistrat miscari masive ale popoarelor nomade ce se indreptau spre bogatele
campii mesopotamiene.
Poporul Persan dadea artei o importanta secundara, fiind un
popor razboinic. Astfel s-au rezumat la a dezvolta doar arhitectura si
sculptura care erau direct indreptate spre armata, razboi, administratie si regalitate.
Erau foarte bine organizati din punct de vedere
administrativ, tara fiind impartita in regiuni, fiecare regiune avand cate un
administrator, acesta fiind direct supus regelui. Forma de organizare a
Imperiului Persan era asemanatoare cu ierarhizarea Imperiului Roman.
Forta armata a regalitatii era cavaleria, regele insusi
fiind cel care isi conducea armata in lupte.
Nu au construit temple, considerand ca totul apartine deja
zeilor, astfel nemaifiind nevoie de lacasuri de cult, mormintele erau simple,
deloc monumentale, sapate in stanca.
Venerau zeitatile prin altare mici unde se intretinea un foc
sacru si unde se faceau sacrificii.
Marduk, zeul creatiei, unl dintre zeii venerati de persi era
si el imprumutat de la babilonieni ca si
o mare parte din cultura lor.
Palatele regale erau in schimb impresionante ca marime,
foarte bine puse la punct atat ca rezistenta cat si ca aparare. Poporului
persan ii este atribuita si prima constructie de lemn invelit in placi de
metal.
Evolutia arhitecturii persane a dus construirea palatelor pe
esplanade inalte de 6 – 15 metri, 500 de metri lungime si latime de 300 de
mentri. Astfel palatele devin din ce in ce mai colosale, neegalandu-le pe cele
ale egiptenilor. Un exemplu este Palatul lui Darius din Persepolis.
Foloseau arhitectura babiloniana cu curti interioare si
coridoare lungi in exterior unde paza era asigurata de soldatii garzii
imperiale. Partea principala a cladirii era sala tronului, patrata, al carei
plafon din lemn de cedru era sustinut de coloane zvelte si canelate – canelura,
sant ingust pe suprafata unei coloane sau a unui pilastru. Inalte de pana la 20
de metri si cu un diametru de 1.6 metri. Rolul coloanei deosebea arhitectura
persana de cea asiriana, din care s-au inspirat.
In arhitectura asiriana era doar un element arhitectural
decorativ pe cand in arhitectura persana era un element functional, de
sustinere a plafonului. Originale in arhitectura persana sunt capitelurile
zoomorfe.
Persanii s-au manifestat si in sculptura prin reliefuri si
ronde-bosse – statui, avand ca principal motiv taurul inaripat imprumutat tot
de la mesopotamieni.
in orase precum Susa, Ekbatana si Persepolis au fost
construite palate somptuoase cu sali vaste si scari de onoare – scari regale –
prevazute cu statui si reliefuri alcatuite din placi de ceramica glazurata, viu
colorate.
Dupa cucerirea persiei de catre Alexandru Macedon incep sa
apara in arhitectura elemente de arta greceasca.
Dupa cucerirea de catre arabi in 635 i.Hr. care a avut un impact
puternic asupra artei si arhitecturii adopta tipurile si formele artei
islamice. Apar moschei si mederese – institut de invatamant superior, specific
musulman, cu minarete – turn inalt alipit unei moschei amenajat in partea
superioara cu un foisor sau balcon de unde preotii musulmani cheama
credinciosii la rugaciune si cupole stralucitoare cu arabescuri – ornament specific
decoratiei musulmane, motiv ornamental nelipsit.
Pe langa ceramica zmaltuita incepe sa fie folosita pentru
decorarea peretilor si fresca, care sufera o puternica influenta bizantina in
secolele XII – XIII d.Hr. dupa ce persia este cucerita de Selgiucizi, tot
atunci si miniatura cunoaste o dezvoltare infloritoare.
Arta Persana atinge apogeul dupa inscaunarea dinastiei
Timurizilor in orase precum Shiraz, Herat, Tebriz si Ispahan.
In timpul Dinastiei Safavizilor, sec XVI – XVII d.Hr.,
miniatura persana devine foarte rafinata si este preluata de indieni si de
miniaturisti otomani.
Si nu se intampla decat de la sfarsitul secolului al XVIII
d.Hr. ca arta persana sa fie „contaminata”, imbogatita cu influente ale artei
europene.
Articolul urmator: Antichitatea – Partea a patra „Arta
Greaca”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu